joi, noiembrie 21, 2024
AcasăSanatate si MedicinaDe ce apar dureri de splină când te antrenezi intens?

De ce apar dureri de splină când te antrenezi intens?

Durerea de splină poate să apară din diverse cauze, însă reprezintă un disconfort comun resimțit de mulți oameni în timpul exercițiilor fizice intense, în special al celor de tip cardio, cum ar fi alergarea. Această senzație, localizată în partea stângă a abdomenului, sub coaste, poate varia de la o ușoară jenă până la o durere ascuțită, care limitează temporar activitatea fizică. Însă, de ce apar durerile de splină când te antrenezi intens și cum le poți preveni? Descoperă mai multe informații în acest articol!

Care este rolul splinei în corpul uman?

Splina este un organ multifuncțional care îndeplinește o serie de sarcini vitale în corpul uman. Situată în partea stângă superioară a abdomenului, aceasta are o formă similară cu cea a unei boabe de fasole și mărimea unui pumn. [1] Una dintre funcțiile sale principale este filtrarea sângelui. Acest proces este esențial pentru menținerea sănătății generale a organismului. Practic, splina elimină celulele vechi, deteriorate sau nefuncționale de la nivelul sistemului circulator, contribuind astfel la menținerea unui flux sanguin eficient și sănătos. [1] De asemenea, acest organ joacă un rol important în reciclarea fierului din hemoglobina celulelor roșii ale sângelui, care este utilizat pentru a produce noi celule.

Splina are și un rol vital în sistemul imunitar, ea având în centrul germinativ celule T și B. Ea produce anticorpi și celule albe pentru a lupta împotriva infecțiilor. De asemenea, ajută la eliminarea bacteriilor și a altor microorganisme nocive din sânge. [1]

Un alt aspect important al funcției splinei este depozitarea celulelor sanguine. În caz de sângerare sau traumatism, splina poate elibera celulele sanguine stocate pentru a ajuta la compensarea pierderii de sânge. Această capacitate a splinei de a acționa ca un rezervor de sânge poate fi vitală în situații de urgență. În plus, în anumite condiții patologice, cum ar fi anemia, splina poate reveni la funcția sa fetală de a produce celule sanguine, un proces numit hematopoieză extramedulară. [2] Deși nu este funcția sa principală în corpul adult, această capacitate a splinei poate fi extrem de importantă în cazul unor boli care afectează producția de celule sanguine în măduva osoasă.

Cauzele durerilor de splină în timpul antrenamentelor intense

Durerile de splină în timpul antrenamentelor intense pot avea diverse cauze [3]. În primul rând, efortul fizic intens reprezintă unul dintre cele mai frecvente motive pentru apariția acestor dureri – eforturile prelungite sau intense pot duce la o suprasolicitare a splinei, care poate genera durere.

Un al doilea factor care poate cauza dureri de splină în timpul antrenamentelor este deshidratarea. În timpul efortului fizic, corpul pierde multă apă prin transpirație, ceea ce poate duce la o funcționare incorectă a diferitelor organe, inclusiv a splinei.

În plus, dacă te întrebi de ce apare durerea de splină când faci efort fizic intens, trebuie să știi că și alimentația greșită poate fi o cauză. Consumul de alimente grele sau nesănătoase înainte de un antrenament intens poate provoca inflamații, perturbând funcționarea normală a splinei.

Cum să previi durerile de splină când te antrenezi?

Prevenirea durerilor de splină în timpul antrenamentelor implică mai multe aspecte, iar unul dintre cele mai importante este hidratarea adecvată, deoarece deshidratarea poate cauza contracții ale splinei, provocând durere. Se recomandă consumul de 500-600 ml de apă cu 2-3 ore înainte de antrenament și ingerarea unor cantități reduse de apă pe durata antrenamentelor. [3]

Pe lângă hidratare, alimentația joacă un rol esențial în prevenirea durerilor de splină. Alimentele grase sau mesele copioase consumate înainte de antrenament pot cauza dureri de splină, efect pe care îl poți evita servind ultima masă înainte cu minim 2 ore înainte de antrenament. [3]

Încălzirea corectă este o altă metodă eficientă de prevenire a durerilor de splină. Streching-ul ajută la pregătirea corpului pentru efort, ceea ce poate reduce riscul de durere la nivelul splinei. Încălzirea ar trebui să includă de asemenea și exerciții cardio de intensitate scăzută sau moderată.  [3]

Cauzele durerii de splină pot fi diverse, de aceea dacă te confrunți frecvent cu un astfel de simptom, consultă medicul specialist pentru a obține o opinie avizată. 

Surse:

  1. Shire, Ismahan. “What to Know about Spleen Pain.” Medicalnewstoday.com, Medical News Today, 25 Jan. 2023, www.medicalnewstoday.com/articles/spleen-pain. Accesat la 23.10.2024
  2. Cenariu, Diana, et al. “Extramedullary Hematopoiesis of the Liver and Spleen.” Journal of Clinical Medicine, vol. 10, no. 24, 13 Dec. 2021, p. 5831, https://doi.org/10.3390/jcm10245831. Accesat la 23.10.2024

    3. –.“What Causes a Side Stitch and How to Treat and Prevent It.” Medicalnewstoday.com, Medical News Today, 22 Dec. 2020, www.medicalnewstoday.com/articles/side-stitch#risk-factors. Accesat la 23.10.2024

Badea Nicoleta
Badea Nicoleta
Avansând în carieră, Nicoleta Badea decide să se mute la publicații naționale sau internaționale, unde are oportunitatea de a atinge un public mai larg și de a-și etala abilitățile în articole de fond și investigații complexe. În această etapă, relațiile consolidate cu sursele și capacitatea de a interpreta evenimentele globale devin esențiale.
web design itexclusiv.ro